Realitatea

12 septembrie 2014 at 19:02

 

feeling-becoming

Autorul  seriei de cărți A Song of Ice and Fire, cunoscut sub numele serialului TV Game of Thrones ( Urzeala Tronurilor), George R.R. Martin, a fost întrebat la o conferință de ce povestea este atât de dură, cu multă intrigă, crimă și luptă pentru putere. Răspunsul său este unul memorabil din punctul meu de vedere. George Martin a spus că: „People often claim to hunger for truth, but seldom like the taste when its served up” ( „Oamenii de multe ori susțin că sunt flămânzi după adevăr dar rareori le place gustul când este servit”).

Avem cu toții în interiorul nostru dorința să citim o poveste sau să vedem un film care să fie fidel realității, fără romantizarea unei anumite perioade sau moment; dar o dată ce intrăm în contact cu realitatea o respingem și criticăm. Mai mult, judecăm aspru autorul sau regizorul care ți-a prezentat adevărul.

De ce o facem? Paradoxal, ne dorim atât de mult să vedem realitatea în orice încât o dată ce o avem nu o mai suportăm. Dacă ar fi să acceptăm atunci ar însemna să renunțăm și la acel mic loc sau refugiu rămas unde putem crede că viața este diferită. De fapt nu dorim să fim reamintiți că realitatea este dură și agresivă. Poate există cu adevărat în interior dorința de a vedea lucrurile așa cum sunt dar psihicul reacționează, te protejează.  De ce să suferi? Iar atunci când nu te poate proteja și ești expus realității el reacționează. Desigur fiecare diferit dar spre același rezultat…respingere.

Cărțile lui Martin sunt foarte bune. Serialul portretizează relativ fidel atmosfera din cărți. Eliminând factorul de fantezie, povestea reflectă perfect realitatea societății noastre umane din evul mediu până în prezent. Și deși unii ar spune că autorul merge prea departe cu violența, recomand să se citească cărțile de istorie (adevărata istorie) și după să judece. Orice eveniment din societatea creată de autor în poveste are un corespondent în istoria unei țări (ex: Războiul Rozelor din Anglia). Cât despre intriga din familii nu cred că este greu de remarcat adevărul.

Astăzi am făcut un mic expriment cu privire la realitate. Am stat aproximativ o oră și am urmărit persoanele care trec pe lângă mine în orașul Lipova. Realitatea (cei drept văzută prin ochii mei dar exemplele pe care le voi enumera sunt cât se poate de clare) sună cam așa:

– oameni tăcuți care se uită cu greu la cel pe lângă care trece. Dacă se uită nu oferă nici un zâmbet, salut sau altă formă de comunicare (excepție cei care se cunosc);

– oameni grăbiți, îngândurați, stresați sau triști. În general cei până la 50 de ani în viteză iar cei peste umblau cu pași mărunți și rupți de moment;

– două persoane care se ceartă și amenință cu Poliția;

– puțini tineri, adulți sau bătrâni care să se țină de mână;

– șoferi vitezomani care pot produce oricând un eveniment nefericit, fără centuri majoritatea.;

– camioane sau tiruri grăbite, cu încărcătură cu mult peste limita admisă (vizibil cu ochiul liber) care pot produce un eveniment. Dar cine să îi oprească în România, țara intereselor;

– camioane care transportă pomii tăiați. Nici o grijă, ne învățăm să respirăm mai rar;

–  femei cu mulți copii mici dar slab îngrijiți. Înțeleg că îți dorești o familie mare dar din păcate nivelul de trai este prea scăzut pentru a le oferi o dezvoltare corectă din toate punctele de vedere;

– copii mici pe biciclete care circulă atât pe șosea cât și pe trotuar. Ei se jucau dar necazul nu ține cont ( cine îi supraveghează ? );

– autobuze care lasă oamenii veniți de pe schimbul I. Sunt vizibil obosiți, îngândurați, fără perspectiva bucuriei zilei ce a rămas, fiind totul parcă robotizat și scufundat în repetiție;

– oamenii care intră pe schimbul II vizibil fără energie spirituală sau psihică;

– vânzătorii din piață își strâng produsele. S-a mai terminat o zi din cele 365 de zile în care tot același lucru fac. Este incredibil cum mai au voință pentru ziua următoare, sau totul a devenit un automatism nociv?;

– tineri băieți care se cred șmecheri , cu atitudine de superioritate falsă, mașini „tunate”;

– animale slabe cu frică de om. Este o vorbă de genul: omul are puterea de a-și schimba situația dar animalul nu.

– un oraș plin de bălți, noroi, frunze și deșeuri aruncate pe stradă.

Realitatea este că suntem triști, stresați, cu probleme mai ușoare sau grave, fără o expectanță de o zi următoare mai bună iar în cazul acestui oraș se reflectă perfect în felul cum arată.

Recunosc, sunt momente când și pe mine mă doboară tot ceea ce văd cu adevărat în jurul meu. Problema este că soluția ține tot de fiecare dintre noi.  Dacă am înceta să mai fim atât de agresiv unul cu celalalt (nu vorbesc neaparat de o formă fizică), să îl percepem pe celalalt inferior doar pentru că nu are o casa de x metrii pătrați, mașină marca x și telefon marca y, să nu vorbim unul cu celălalt, să nu ne implicăm în a crea o comunitate mai bună, să tăcem când altul ne jertfește pentru sine, să fim ignoranți cu propria viață, să-l folosim pe cel de lângă ca un vampir energetic  și spiritual pentru a ne atinge țelul sau plăcerile personale,  ar fi un pas mic spre o schimbare mare.

Nu este păcat să trăiești doar pentru următoare zi care poate nu mai vine? Și atunci dacă ar mai putea cineva să te întrebe dacă totul a meritat ce răspunzi ai da?

Nu ne dorim realitatea să o vedem așa cum îi dar nu înseamnă că încetează să mai existe.

Să nu uităm de lucrurile frumoase pe care le oferă viața: zâmbetul pe buze, liniștea interioară, natura, animalele, atașamentul sănătos față o altă persoană, dăruirea personală spre un scop/dorință, plăcerea de a face ce îți place cu adevărat, libertatea de a alege, iubirea în toate formele ei, celelalte persoane din jurul tău, creativitatea minții noastre, imaginația, puterea de a face o schimbare sau a construi un lucru, timpul măsurat în viețile noastre.

Orice schimbare a început cu o revoltă interioară. Orice revoltă interioară a dus la rebeliune. O rebeliune este la un pas de revoluție iar de la revoluție mai departe putem crea un lucru mai bun, o schimbare pozitivă. Cheia este în fiecare. Iar unde sunt doi puterea crește.

Și atunci mâine vei oferi un zâmbet sau ignoranță? Un sărut sau o palmă? O bârfă sau o întâmplare? Un ochi superior sau unul egal? Un minut de fericire sau o zi de melancolie?