România și neîncrederea

3 octombrie 2014 at 13:22

johann_wolfgang_von_goethe_intelepciune_1282

România și neîncrederea. Săptămâna aceasta am avut primul curs de etnopsihologie și pot spune că am rămas foarte plăcut impresionat. Cum sunt pasionat atât de istorie cât și de psihologie o materie care să le combină pe amândouă este un deliciu. Practic în linii foarte generale discutăm despre societatea românească din secolul XIX până în prezent. Oare s-au schimbat multe lucruri de atunci? Din câte am înțeles nu prea. Dar acest lucru îl voi înțelege mai bine pe parcursul semestrului.

La primul curs și seminar deși am vorbit la general despre materie am dezbătut un sondaj îngrijorător despre încredere și neîncredere.

Un sondaj s-a realizat recent în mai multe state europene (și în România) pentru a măsura nivelul de neîncredere perceput de cetățenii Europei față de alte state. Rezultatul este dezastruos pentru noi:  74% este nivelul de neîncredere acordat României; primul loc pe listă, urmat de Iran și Rusia la diferență de 2-4 puncte. La polul opus este Elveția și Suedia cu 68% încredere.

Suntem văzuți cu mai puțină încredere față de două puteri nucleare iar una amenință pacea mondială.

Hai să vedem situația dintr-un alt punct de vedere. Câtă încredere aveți fiecare dintre voi în instituțiile României, în conducerea țării, în cei cunoscuți, în vecin și chiar în voi înșivă? Nu pot vorbi în numele nici unei persoane dar pot vorbi în numele meu. Deși încerc să lucrez la acest aspect al personalității mele momentan sunt foarte neîncrezător în tot și ca fiecare dintre noi am cel puțin o experiență care îmi întărește atitudinea.

Dacă vorbim de justiție am văzut oameni vinovați care au scăpat cu o pedeapsă ușoară iar alte persoane tot vinovate dar cu urmări mai puțin grave fiind aspru condamnați. Oameni care trăiesc de pe o zi pe alta aspru sancționați iar persoane care aruncă banii peste tot fiind trecuți cu vederea.

Dacă vorbim de sistemul medical am un coleg care a plătit casa de sănătate timp de 7 ani fără a avea nevoie de ajutor dar când această nevoie a apărut cu greu au dorit să-i deconteze jumătate din sumă. Mătușa mea a trebuit operată la șold iar dintr-o intervenție banală pentru acest secol a contactat o bacterie în Spitalul Județean și a decedat.

Dacă vorbim de oricare altă instituție sau firmă: Finanțe, Orange etc. toate încerc să scoată câți mai mulți lei din buzunarul tău. (6 luni m-am chinuit să închid un abonament orange expirat dar contrar cererii mele ei au continuat să mă factureze) etc.

Exemplele sunt multe dar nu trebuie să ne uităm prea departe ca să înțelegem de ce străinii nu au încredere în România. NICI NOI NU AVEM ÎNCREDERE ÎN ROMÂNIA sau mai bine spus prea puțină încredere.

Problema este că noi cu toții suntem România,noi suntem sufletul și personalitatea ei. Gândurile și acțiunile acestui stat.

Avem atâtea expresii nocive care ne întăresc convingerile cum este de exemplu: Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” încât ne auto-sabotăm. Ne programăm fără să ne dăm seama doar pe aspectul negativ a societății românești și dispare ideea că de fapt tot noi putem face diferența.

Sunt conștient de faptul  că mulți vor spune: „nu trebuie să ne intereseze ce spun sau cum ne percep ceilalți”. Dar ar trebui. În contextul globalizării, a dezvoltării unei culturi mondiale și a unei piețe de muncă flexibilă și fluctuantă nu ne permitem să fim catalogați atât de negativ.

De la mai multe persoane care lucrează de câțiva ani în străinătate am înțeles că datorită conștiinciozității și profesionalismului lor percepția asupra românului se îmbunătățește. Problema pe care o văd este să ni se dea șansa de a le arăta ce putem face. Se spune că prima impresie este cea mai grea de schimbat.

Și totuși ce putem face pentru a fi văzuți mai de încredere? Schimbarea trebuie să vină din interiorul fiecăruia.

Trebuie să lucrăm încet și sigur la puterea și dorința noastră de a face o schimbare atât în felul cum ne percepem capacitățile noastre interne cât și în ce măsură putem aduce modificări pozitive societății în care trăim. Trebuie să învățăm să fim mai constanți în decizii și să nu umblăm ca un cățel după fiecare stat doar pentru a mâncă resturile. Trebuie să fim uniți și să încetăm cu aceste categorizări în funcție de regiunea țării. Trebuie să încercăm să impulsionăm educația copiilor mici și a tinerilor (nu să ne bazăm doar pe educația precară de stat) să citească și să cultive o dorință de a ajunge pe poziții unde să aibă puterea și posibilitatea de a crea o bază solidă pentru un stat sănătos și demn de încredere. Totul începe cu o dorință și o schimbare la baza piramidei. Schimbi destule cuburi la bază iar vârful fie va cădea fie va rămâne și acceptă noua realitate.

Dorința mea este de a trezi lumea din letargie și auto-condamnare. Nu este păcat pentru tinerii care au murit acum 24 de ani pentru un ideal? Sau pentru elita politică românească din perioada lui Carol I și Ferdinand care au luptat până la ultimul glas să asigure recunoașterea acestei țări în rândul statelor lumii?

 De ce să uităm sau să ignorăm?